Peste două treimi dintre directorii financiari la nivel global sunt foarte încrezători că pot îndeplini așteptările angajaților și ale clienților privind măsurile de siguranță și protecție
Epuizarea cauzată de schimbările dese (change fatigue) este noua provocare cu care se confruntă angajații la nivel global, o treime dintre aceștia menționând că au trecut prin peste
România se află în coada clasamentului global privind adoptarea inteligenței artificiale la locul de muncă, arată raportul PwC Workforce Hopes and Fears Survey 2025.
strategia de vânzare, loialitatea și valorile pe care le promovează din cauza unei avalanșe de conținut, arată un studiu realizat Grupul The Economist, în parteneriat cu agenția globală
Primele branduri hoteliere internaționale intrate în România la începutul anilor 2000 nu au adus doar standarde globale în peisajul local, ci au contribuit la formarea unei generații
dintre companii reușesc să identifice deja procese sau nevoi interne care pot fi automatizate prin soluții de inteligență artificială (AI), susține Alexandru Ungureanu, chatbot solution
Operatorul de centre de servicii Computer Generated Solutions (CGS) România a recrutat 150 de angajați în orașele unde nu are centre de suport și vrea să ajungă la 200 până la finalul