Ca să-l cităm pe președintele Iohannis, modelul economic al guvernelor anterioare s-a bazat pe consum, în timp ce modelul guvernului PNL se bazează pe investiții.
sunt câteva dintre concluziile studiului Dincolo de Fintech: o analiză pragmatică a potențialului disruptiv al tehnologiei pentru sectorul serviciilor financiare realziat de World Economic
Executivul român este doar primul dintr-o serie mai lungă de manageri care au ales să facă drumul înapoi, pentru că, spun ei, acasă este un singur loc în lume, indiferent unde alegi
ciuda deficitului persistent de lucrători calificați – în special în domeniul sănătății, construcțiilor și administrației publice – conform constatărilor Institutului Economic
În 2026, educația funcționează mai puțin ca accelerator de creștere și mai mult ca mecanism de protecție într-un context economic fragil”, susține Sorina Faier.
Pe locul al doilea se află ingineria, prelucrarea și construcțiile, cu aproape 78.300 de studenți, pe fondul cererii încă ridicate pentru specialiști tehnici, într-un context economic
flexibilitatea și deschiderea la schimbare sunt atuuri esențiale pe o piață a muncii remodelată de inteligența artificială, precum și perturbată semnificativ de contextul geopolitic și economic