oameni care vin de pe băncile școlilor și oameni cu experiență, iar în prezent avem proiecte care se realizează datorită ideilor venite de la tinerii proaspăt absolvenți care s-au gândit
„Întotdeauna m-am gândit că aș vrea să plec în străinătate la studii și, dacă până în clasa a opta visam la SUA, de atunci, când mama a crezut că este mai bine să rămân la această școală
KEN Academy este un program de educație antreprenorială și financiară pentru copii pe care Carmen Iorgulescu și Liviu Lepădatu l-au gândit în 2012 și l-au deschis în ianuarie 2013.
Noi avem un ministru al educației cu un mandat de 1 an și 2 luni, în medie, lucru care nu asigură o stabilitate și, mai mult, nu garantează o expertiză.
Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen nu înțelege graba Guvernului, care avea în plan majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2019: Probabil că s-au gândit la impactul bugetar
„Un profesor debutant de informatică câștigă un nivel apropiat de salariul minim”
Potrivit lui Gramatovici, universitățile se confruntă din ce în ce mai acut cu probleme legate de
De o bună perioadă de timp, în negocierea salariului, a dispărut conceptul de salariu minim pe economie sau salariu mediu pe economie, acesta fiind înlocuit de sintagma „vreau cel puțin
În ciuda tuturor acestor investiții și a unui buget alocat educației și infrastructurii școlare despre care reprezentanții primăriei spun că a crescut în ultimul mandat, adică din