după ce, la finalul săptămânii trecute, a reușit să câștige, alături de Anastasiia Gureva, 18 ani, titlul de campioană la US Open la dublu, categoria junioare, performanță pe care România
Codruț Nicolau, director general al companiei de beneficii extrasalariale Edenred România, afirmă că bugetul companiilor pentru astfel de beneficii a crescut 9% până în acest moment
, împreună, angajatorii din București-Ilfov, Cluj și Timiș plătesc lunar salarii de peste 13 miliarde de lei, reprezentând aproape jumătate (48%) din fondul de salarii din toată România
Modernizarea sistemului local de educație nu se poate realiza fără o infrastructură școlară modernă, fără extindere a unităților de învățământ, fără școli noi sau campusuri școlare...
Preocuparea pentru sustenabilitate este din ce în ce mai mare în rândul băncilor și al companiilor mari din România, iar unele dintre ele lucrează la implementarea unor noi poziții
Cel mai ridicat nivel al numărului de șomeri din România a fost înregistrat în martie 2010, când rata șomajului BIM a fost de 9,6%, iar numărul de șomeri a fost de peste 768.000 de
În ceea ce privește media salarială pentru programatori, aceasta este de 6.000 de lei”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.