numărul de angajați din sector a crescut cu doar 4,7%, ajungând astfel la 240.800 în luna august a anului în curs comparativ cu august 2022, când creșterea a fost de 9,5%, arată datele
♦ Se elimină din lista de informații considerate a fi secret fiscal informațiile referitoare la datele de identificare, natura și cuantumul obligațiilor fiscale, precum și alte detalii
însă anul trecut în România s-au născut cu 55.000 de copii mai puțin decât numărul de persoane decedate, acesta fiind cel mai redus nivel de după al doilea război mondial, arată datele
anul 2025, numărul de salariați din economia locală a ajuns la circa 5,12 milioane de persoane, în scădere ușoară față de luna decembrie a anului precedent, cu aproape 0,4%, arată datele
Datele Impact Hub arată că doar 33% dintre utilizatorii recurenți, cei care închiriază un birou privat sau au un abonament pentru spațiul comun, vin la birou mai mult de trei zile pe
În ansamblu, datele din ultimii 25 de ani arată o schimbare a structurii pieței muncii, cu o pondere mai mare a serviciilor și a tehnologiei, în detrimentul industriei tradiționale.
Datele INS arată că, pentru perioada aprilie 2025 – martie 2026, câștigul salarial mediu net din IT a fost de 12.950 lei, circa 2.500 de euro, iar în martie 2026 activitățile de programare
sunt codașii Europei la sport, circa 63% din români nu practică niciun fel de sport, comparativ cu țările nordice, unde doar sub 20% din locuitori nu practică niciun sport, arată datele