minim, CEO-ul Prohuman România susține că organizațiile de pe piața locală trebuie să găsească o cale de a crește productivitatea angajaților, de a se orienta către produse și servicii
locurile de muncă, precum și concurența încă acerbă pentru talente sunt câteva dintre provocările care modelează actualmente piața muncii, arată o analiză a Asociației Furnizorilor de Servicii
Din punct de vedere economic, noi nu ne putem desfășura activitatea de furnizare de servicii educaționale. Punctual, nu au fost ajutate instituțiile private.
Dacă două angajate din biroul de zece funcționare din cadrul unui serviciu al Direcției Copilului au fost fictive ani de zile, se poate presupune că la nivelul integrului aparat funcționăresc
de consultanță în management și resurse umane, spune că un contract de muncă poate înceta pentru că era pe durată determinată ori în perioada de probă, era contract de prestări servicii
Suedia, care asigură sprijin larg părinților care muncesc dar care au copii, de orice vârstă, printr-un mix de acorduri generoase pentru concedii de maternitate/paternitate și servicii
► Oferim servicii de contabilitate până la anumit nivel. 20 și ceva de documente, să zicem. Salarizare pentru un angajat, facturare nelimitat, document management nelimitat.
Odată cu dezvoltarea serviciilor, au apărut nenumărate oportunități în centre de servicii, call-centere sau BPO-uri, unde tinerii studenți găsesc cu ușurință joburi mai flexibile în
mai e nevoie de oameni, ci pentru că natura muncii se schimbă“, spune Claudiu Stăniloiu, chief human resources officer, Connections (simbol bursier CC), furnizor de soluții și servicii
Cererea de locuri de muncă din domeniul energetic va crește cu circa 20% până în 2035, rate bune fiind înregistrate din nou în sănătate, IT&C, dar și în zona de servicii profesionale