moment în care a hotărât să ia mai în serios acest sport și să participe la concursuri ♦ Anul trecut, el a participat la la Campionatele Europene de Wado-Kai, unde a câștigat prima sa
Una dintre concluziile importante din cadrul acestei întâlniri a fost că sportul, dincolo de importanța sa evidentă în dezvoltarea copiilor și tinerilor, joacă un rol esențial și într-o
În opinia sa, în criză a rămas constantă nevoia tinerilor, cel puțin din multinaționale, de a înțelege și de a se adapta modului în care se relaționează, se comunică și se iau decizii
Un brand bun te ajută să angajezi oameni buni.“
Modul în care merg motoarele unei organizații se vede exact în cultura sa, care alături de brandul comercial contribuie la brandul
Unul dintre partenerii Turului României este Auchan România, care nu doar că este un sponsor, dar implicarea sa este inclusiv în organizare, devenind chiar coorganizator al competiției
Fost sportiv de performanță și student la ASE, la Informatică Economică, în anul I, el spune că se ocupă de proiecte personale care contribuie la dezvoltarea sa.
De fiecare dată când le ascult problemele legate de serviciu încerc să îmi amintesc că stau de vorbă cu adulți pentru că aud numai „nu îmi dă“ sau „nu îmi face“, ca și cum lucrurile
O altă componentă importantă este, crede ea, nivelul de maturitate al acestor servicii în România, care în acest moment nu conferă încrederea pe care clienții o așteaptă.