Deși lumea academică și economiștii spun că a urmări accelerarea inflației într-un mediu global dezinflaționist este un joc pierdut din start, nu există indicii că la BCE cineva vrea
cetățenii de rând este mai greu să obțină fonduri decât pentru autoritățile publice, pentru că, în special în mediul rural, oamenii nu sunt informați: „Mulți sunt dezamăgiți din start
Reprezentanții Sutaș au demarat negocierile din start cu obiectivul de a achiziționa tot pachetul de active din fabrica de lactate de la Popești-Leordeni chiar dacă la acel moment
este important să lucrăm pentru țara noastră, nu pentru alte state.“ Investiția de început s-a ridicat la aproximativ 35.000 de euro, bani proveniți atât dintr-o finanțare pentru start-up-uri
Lupu povestește că una dintre cheile succesului a fost faptul că mai întâi au lucrat la piața de desfacere pentru acest produs și apoi l-au lansat pe piață, astfel că au avut un start
„Și al doilea motiv este când calculele nu sunt făcute din start în mod corect, coerent și complet. Întotdeauna o afacere eșuează exclusiv din princina banilor.