Reprezentanții Consiliul Investitorilor Străini (FIC), asociația care îi aduce împreună pe cei mai importanți investitori cu capital străin din România, consideră că pentru a crește
Economia globală intră într-o perioadă de creștere peste potențial, cu lichiditate ridicată, stimul fiscal în economiile dezvoltate și o probabilitate tot mai mică de recesiune, însă România
În ultimele două weekenduri, energia spot s-a vândut pe piața locală la prețuri negative, în anumite intervale, o premieră pentru România, dar un fenomen mai des întâlnit pe piețele
declarat că a înaintat deja o scrisoare către Biroul Permanent prin care a solicitat declanșarea procedurilor pentru numirea unei noi conduceri a Societății Române de Radiodifuziune (SRR
Conducerea Parlamentului s-ar putea întruni, marți dimineața, pentru a lua în discuție demararea procedurilor necesare numirii unor membri în CNA și în consiliul de administrație al SRR
Serviciul Român de Informații (SRI) a primit trei oferte pentru achiziționarea de echipamente IT necesare realizării unui sistem informatic care va permite interoperabilitatea bazelor
mercuri, înaintea ședinței Birourilor Permanente ale celor două Camere, că va propune, în numele coaliției de guvernare, ca plenul reunit pentru votarea lui Eduard Hellvig la șefia SRI
Fără ca nimeni să prevadă, directorul SRI George Maior, cel mai longeviv șef al unui serviciu secret din ultimii 25 de ani, și-a înaintat ieri demisia din fruntea Serviciului Român
Antrepriza de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj, subsidiara locală a grupului austriac Strabag, a finalizat o investiție de 123 mil. lei (aproximativ 25 mil. euro), finanțată din fonduri