Compania GreenWeee International, care activează în domeniul tratării și reciclării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), membră Green Group, urmează să investească
Green Leaves Technical, distribuitor unic autorizat al brandului chinezesc de dispozitive inteligente OPPO în România, l-a numit pe poziția de director de vânzări pentru OPPO la nivel
Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea și implementarea Green Deal și a directivelor care vor asigura
imobiliar „Casa ta verde“, cu o dobândă de 6,15% în primii șapte ani, cu scopul de a încuraja persoanele fizice să-și achiziționeze locuințe cu certificare de eficiență energetică „Green
Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea și implementarea Green Deal și a directivelor care vor asigura
Brandul de saloane de îmfrumusețare No+Vello, adus în România de compania Green Care Cosmetics, a fost lansat pe piața locală în urmă cu aproape cinci ani și de atunci s-a dezvoltat
Anunțul ministrului sănătății că va desființa direcțiile de sănătate publică și casele de asigurări a luat prin surprindere sistemul sanitar, care așteaptă clarificări pe marginea...
Florin Scarlat, un antreprenor din sectorul IT care a fondat afacerea Bit Solutions în urmă cu mai bine de un deceniu, a încercat în ultima perioadă să ia o serie de măsuri menite...
Florin Scarlat, un antreprenor din sectorul IT care a fondat afacerea Bit Solutions în urmă cu mai bine de un deceniu, a încercat în ultima perioadă să ia o serie de măsuri menite...