La momentul lansării, indicele BET-EF include următoarele companii: Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP), Hidroelectrica (H2O), Romgaz (SNG), BRD – Groupe Societe Generale
Acestea sunt: Banca Transilvania, Banca Comercială, Română, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank și CEC Bank. Durata contractului este pe 14 ani. Dobânda nu este publicată.
Urmează transportatorul național de gaze naturale Transgaz (TGN) pe 16 august, grupul financiar Banca Transilvania (TLV) pe 20 august, producătorul de vinuri Purcari (WINE) pe 22 august
Lichiditatea totală s-a ridicat la 83,1 mil. lei, iar cele mai tranzacționate acțiuni au fost Banca Transilvania (7,3 mil. lei), Hidroelectrica (4,8 mil. lei) și OMV Petrom (3,2 mil
Comerțul, producția și imobiliarele sunt cele mai creditate sectoare din portofoliul corporate al Băncii Transilvania, soldul cumulat al împrumuturilor acordate pentru cele trei domenii
Cele mai tranzacționate acțiuni de marți de la Bursa de Valori au fost Banca Transilvania (9,4 mil. lei și un preț în creștere cu 0,36%), OMV Petrom și Electrica (4,4 mil. lei și un
Rulajul segmentului de acțiuni (Piața Reglementată și AeRO) a stabilit un nou record în 2025, aproximativ 145 de milioane de lei; cele mai lichide trei companii – Banca Transilvania