Astfel, în Franța sau în Olanda, trei, patru familii de tineri se asociază să ducă mai departe afacerile puse pe picioare în urmă cu o generație sau chiar mai multe și lucrează prin
Ajuns la cea de-a cincea ediție, Beach, Please!, cel mai mare festival din Europa ca număr de participanți, s-a încheiat pe 12 iulie și a atras cel mai mare număr de participanți d...
economiei românești, mult din creșterea ultimilor ani a fost determinată de sectorul de tehnologie, unde și câștigurile au fost semnificative, iar în zona de tehnologie sunt mulți tineri
Diverzum a fost lansată inițial ca o aplicația care-i reunește pe tineri cu promoțiile lansate de anumiți retaileri, dar a evoluat pentru a include inclusiv sfaturi de economisire
„Mi-am scris pe perete în norvegiană: voi construi ceva mare.“ Așa începe povestea uneia dintre cele mai cunoscute rețele de pizzerii din România, spusă de Denisa Tache, fondatoa...
Gabriel Melniciuc, CEO Spartan Group, unul dintre cele mai extinse lanțuri de restaurante, având peste 60 de unități sub mai multe branduri, spune că se simte o scădere a consumulu...