Un singur fond de acțiuni din România este pe plus în primele două săptămâni ale lunii octombrie, marcate de scăderi ample pe bursă, însă doar pentru că este la începutul perioadei
Banat-Crișana, SIF4 Muntenia și SIF5 Oltenia au raportat rezultate ale exercițiului în primele patru luni mai mici decât cele din perioada ianuarie-aprilie din 2015.SIF2 Moldova a fost pe plus
În 2016, procesatorul de PVC Teraplast și-a bugetat o cifră de afaceri de 473,2 milioane de lei, în creștere cu 20% față de 2015, iar pentru profitul net este prevăzut un plus de 27%
Statul român a împrumutat 5,75 mld. dolari prin emisiuni de obligațiuni pe piața americană între 2012 și 2014, iar acum trebuie să plătească circa 300 mil. lei în plus pe an după ascensiunea
Retailerul german Lidl, prezent pe piața locală oficial din 2011 când a preluat magazinele Plus, lucrează cu circa 100 de furnizori români în producția de mărci private care reprezintă
Transportatorul de petrol Conpet Ploiești (simbol bursier COTE) se așteaptă la un plus al veniturilor din vehicularea țițeiului străin, în condițiile în care rafinăriile autohtone sunt
BRD-SocGen, a doua mare bancă din sistem, a rămas pe plus după prima jumătate a anului în ciuda unui trimestru II dificil care a impus constituirea de provizioane mai mari din cauza
catalog în care sunt prezentate peste 15.000 de produse din domeniul electronic, ce poate fi achiziționat online de pe site-ul www.germanelectronics.ro, contra sumei de 20 de lei, plus
O treime dintre sectoarele majore din economie – mai exact 23 dintr-un total de 65 – au reușit în fiecare din ultimii doi ani să rămână pe plus în pofida unui context marcat de pandemie