Pentru anticiparea efectelor, reamintim faptul că la două dintre cele patru produse agroalimentare la care România înregistrează în mod obișnuit excedente (cereale și semințe), seceta
Avem pe de o parte zona de finanțare pentru fermieri, avem distribuția de inputuri pentru fermieri și prin inputuri înțelegem îngrășăminte, motorină, semințe, pesticide, tot ceea ce
Dar noile împrejurări, în primul rând începerea tratativelor la aderarea la Uniunea Europeană au impus cerințe noi și în privința dezvoltării sistemului bancar.
Morphosis Capital Partners în timpul achiziției Mark Twain International Group
Tranzacțiile PwC Management Consultants
• A asistat vânzătorii în tranzacția de vânzare a Softeh Plus S.R.L
Toate s-au petrecut atât de repede încât erau turiști care au avut dificultăți să treacă de holul hotelului, sistemul fiind necontrolat și bazat doar pe câteva semne așezate în grabă
Dobrică Petronel, asociat, fost subsecretar de stat în Ministerul Justiției
♦ Din perspectivă juridică, ca o lege să producă efectele scontate trebuie să îndeplinească două cerințe