Integratorul de servicii medicale private MedLife (M), producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica (SNN) și singurul intermediar listat la bursa locală, BRK Financial Group (BRK
Grupul german Allianz Group trece la o abordare integrată a operațiunilor sale corporate din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, sub conceptul „Allianz Commercial”, pentru
Analiștii BRK Financial Group, singurul broker listat la Bursa de Valori București, au inițiat acoperirea pentru acțiunile BRD SocGen (simbol bursier BRD) cu o recomandare de cumpărare
Indicele BET, referința bursei bucureștene, a fost extins până la 15 emitenți, prin includerea de ieri a Sphera Franchise Group (KFC, Pizza Hut, Taco Bell) și Purcari, cele mai noi
din zona utilităților - Romgaz (SNG), Nuclearelectrica (SNN) sau Electrica (EL), dar și companii provenite dintr-un efort antreprenorial, precum Digi, MedLife sau Sphera Franchise Group
Grupul Neogen SA, din care face parte portalul de joburi online Bestjobs, a intrat în acționariatul companiei Conso Media Group SRL, care administrează comparatorul online de servicii
Serbia se așteaptă ca Zijin Mining Group din China să deschidă mina Cukaru Peki din cadrul proiectului Timok în a doua jumătate a anului viitor, a anunțat ministrul sârb al energiei
Huawei Consumer Business Group, divizia responsabilă de comercializarea gadgeturilor Huawei în România, are un nou country manager: Whisky Wangwei, care îl înlocuiește pe Zachary Jianglinchao
LUCA, brand românesc de simigerii, controlat de antreprenorul George Adragăi prin intermediul Tinervis Group, a ajuns la nouă unități în Polonia, în trei orașe – Varșovia, Wrocław și
Analiștii de la Goldring a stabilit un preț țintă cuprins în intervalul 42,1-42,3 lei pentru acțiunile Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), în ușoară urcare de la 39,1-42 lei