Cele trei entități deținute în România de gigantul american din IT Oracle, respectiv companiile Oracle Romania SRL, Oracle Global Services Romania SRL și Oracle Sovereign Cloud Romania
Relaxarea politicilor monetare la nivel global – unul dintre cele mai dezbătute subiecte de participanții bursieri din întreaga lume de cel puțin un an – poate duce anul acesta la o
Tehnologia nu poate relaționa cu oamenii, cu angajații, precum o fac profesioniștii în resurse umane, astfel că Mihai Găvan, global strategic alliances director în cadrul TotalSoft,
Deloitte a încheiat un acord global de colaborare strategică multianuală cu Amazon Web Services (AWS) cea mai cuprinzătoare și cea mai adoptată platformă cloud din lume, pentru a sprijini
Fondurile mutuale deschise din România – precum BT Maxim, BRD Global și Raiffeisen Romania Dividend – au încheiat 2024 cu un număr record de 812.000 investitori, mai mare cu 223.000
Start-up-ul de deeptech .lumen, fondat la Cluj-Napoca, a semnat un parteneriat strategic cu Arrow Electronics (NYSE: ARW), furnizor global de tehnologie listat la Bursa din New York
Planul geopolitic este în schimbare în acest moment, iar într-un context global marcat de transformări rapide și provocări economice, Europa trebuie să își consolideze resursele interne
Andreea Bădală, fondatoare și head of design al brandului MURMUR, a avut de partea sa câteva atuuri în construcția unuia dintre cele mai vizibile mărci de fashion românești pe plan global
autoadezive și folii imprimate Sunimprof Rottaprint, controlat de Arnella Caetana Nechita-Rotta și Cristinel Nechita-Rotta, a realizat anul trecut exporturi în 16 țări la nivel global