Prin dezvoltarea de clădiri de birouri, Dedeman intră pe un segment complet nou de piață, pe care activează companii specializate precum Globalworth, Skanska sau Portland Trust.
Locul al cincilea a fost ocupat de Ieba Trust, după ce brokerii au înregistat o valoare tranzacționată de 1,122 miliarde lei, echivalentul a 6,06% din totalul lunii 2016.
noului șef al MCSI Augustin Jianu, aflați vineri la prima lor participare la o ședință de CA a grupului Telekom România, ar fi votat o parte dintre punctele de pe agendă, însă nu este
primul semestru a fost achiziția de către grupul austriac S Immo a Expo Business Park, proiect de birouri cu o suprafata inchiriabila de 41.500 metri pătrați dezvoltat de Portland Trust
Cel mai mare investitor imobiliar de pe piața locală este fondul NEPI-Rockcastle, care este și cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, cu un portofoliu evaluat la
Compania ACI Cluj s-a desprins din fostul Trust de Construcții Industriale în anul 1991. În prezent, este deținută de mai mulți acționari persoane fizice.
MK Illumination este o subsidiară a grupului austriac care se ocupă cu iluminatul festiv MK IMMO Trust, care deține 75% din compania locală, iar 25% din acțiuni sunt deținute de Horea