“Clădirea Tandem”, aflată în apropierea Palatului Telefoanelor, este compusă din teren intravilan, având o suprafață de 4.740 mp și din construcții având o suprafață construită la sol
Pe de altă parte, acesta amintește de EcoSport Storm, versiunea off-road a SUV-ului vândută în Brazilia, unde mașina vine cu o gardă la sol mai mare, un motor de 2,0 litri pe benzină
“Acest aspect este foarte important, că senzorii vor fi montați în sol, la stațiile de alimentare pentru că în prezent aceste verificări se fac manual, odată la 3 luni, iar fiecare
Umiditatea în sol este suficientă, iar vița-de-vie s-a dezvoltat fără întârzieri.“
Înregistrând pentru prima dată două trimestre consecutive cu creșteri de 30% pe vânzări, producătorul
Extinderea orizontului investițional oferă posibilitatea de a trece peste volatilitatea pe termen scurt și de a beneficia de puterea efectului de compunere pe termen lung.
Săptămâna trecută, câteva zeci de polițiști au percheziționat sediul băncii centrale a Sloveniei, ridicând documente și computere – inclusiv pe cel al guvernatorului – și interogând