În Germania, țara în care fiecare sat are propria brutărie și fiecare oraș are propriul tip de pâine, industria brutăriilor artizanale se stinge încet, sufocată de concurența companiilor mari și de costurile în creștere

La sfârșitul anului trecut, Germa­nia mai rămăsese cu 9.600 de bru­tării artizanale. Într-un an au dis­pă­rut 3,6% din aceste afaceri in­de­pendente. În urmă cu un dece­niu erau cu 3.000 mai multe. Este o tendință tragică pentru ceea ce în Germania reprezintă nu doar o tradiție, ci și o cultură, cea a pâinii, de vină pentru declin fiind pe de o parte cos­turile în creștere cu energia, materiile prime și forță de muncă în contextul invaziei rusești din Ucraina, dar și ofensiva producătorilor mari, industriali, la care producția este automatizată și mai ieftină.

Germania are totuși un număr mare de brutării artizanale în comparație cu alte state din Uniunea Europeană, se spune chiar că mai mare decât oriunde în Europa, iar germanii iubesc pâinea, ceea ce ar explica de ce această țară, deși pe locul doi în UE la producția de grâu, ex­por­tă doar 10-11% din ce pro­duce. Franța, liderul la producție, exportă și ea doar 15%. Iar bagheta fran­țuzească este celebră în toată lumea. Spre com­parație, România, și ea printre marii producători europeni de grâu, exportă circa jumătate din recoltă.

Deși pâinea este un aliment de bază pentru români, nu este o cul­tură, ceea ce se vede în dominația pe piață a producătorilor industriali. Pentru germani, pâinea este un activ cultural atât de important încât au un institut național al pâinii, care ține un registru cu toate tipurile de pâine produse în țară. Și sunt peste 3.200 de varietăți. Este o gamă atât de mare – mai mare decât în oricare altă țară europeană – încât în 2014 UNESCO a adăugat cultura pâinii germane pe lista patri­moniului cultural intangibil. Fiecare regiune și fiecare oraș are propriile tipuri de pâine. Mai toate satele au propria brutărie, adesea o afacere de familie transmisă din generație în generație.