fonduri proprii, și așteaptă să se întâmple o minune din partea statului cu dezvoltarea infrastructurii, etc”, a spus Cosmin Bradea, director general al companiei de transport și logistică
Dezvoltatorii logistici și companiile interesate de construcția de fabrici caută terenuri în apropierea marilor orașe și a infrastructurii recent finalizate, semnalând o repoziționare
Dar trebuie să-l folosești.“
România are toate premisele să devină un hub regional pentru reconstrucția Ucrainei sau pentru lanțuri logistice vest-europene.
parcuri comerciale și extinderi strategice, în timp ce multe terenuri mari din afara orașelor, până acum vizate pentru rezidențial, au atras investitori din energie regenerabilă, logistică
Compania care activează în Polonia și în România a dezvoltat proiecte de birouri, retail, rezidențiale și logistice cu o suprafață totală de jumătate de milion de metri pătrați, evaluate
Anul acesta au fost încheiate o serie de tranzacții și în domeniul proprietăților industriale și logistice, după ce o serie de companii străine, printre care cehii de la P3 sau CTP,
Unele dintre aceste proiecte și-au găsit o nouă întrebuințare, fiind transformate în clădiri de birouri sau în spații logistice. Altele își caută încă o nouă identitate.
Portofoliul Immofinanz este concentrat în special pe birouri și retail, după ce partea de proprietăți logistice a fost vândută în 2015 către Blackstone.
ROCA Investments a preluat Sarcom integral, diversificându-și astfel portofoliul, care numără și alte companii, din domenii precum agri-food, logistică, servicii industrial și îngrijire