Departamentele financiare ale marilor companii accelerează adoptarea inteligenței artificiale și a automatizării, iar beneficiile încep să fie vizibile, arată studiul Deloitte Finance
Tensiunile economice dintre Statele Unite și Uniunea Europeană se amplifică, după ce administrația Trump contestă ofensiva de reglementare a Bruxelles-ului împotriva marilor companii
8,2 mil. euro), în cadrul Programului ’’Regiunea Centru’’ 2021-2027, Prioritatea de investiții 5: ’’O Regiune Accesibilă’’, Acțiunea 5.2: ’’Descongestionarea traficului din jurul marilor
presiuni crescânde din partea autorităților și de așteptări ridicate privind guvernanța corporativă, investigațiile interne au devenit un instrument indispensabil în arhitectura marilor
Trei asociații care reprezintă interesele marilor consumatori de energie din România, Bulgaria și Grecia îi cer Comisiei Europene măsuri ferme pentru calmarea prețurilor din regiune
Afacerile mici din Turcia, precum magazinele tradiționale din Grand Bazaar din Istanbul, se confruntă cu dificultăți majore, iar situația este similară și în rândul marilor companii
Proprietarii marilor clădiri din New York și alte orașe americane mari au tot sperat că segmentul imobiliar comercial își va reveni pe măsură ce angajații revin la birouri.
Transformările sociale și la nivel macro-economic impun schimbări fundamentale marilor companii active în România, transformarea businessului fiind esentială pe noua piată concurentială