Discuțiile despre vânzarea OTP Bank au început anul trecut, după cum a scris ZF, acest exit fiind o surpriză, după ce grupul ungar era mai degrabă interesat să achiziționeze alte bănci
asistat Stratulat Albulescu.“
„Este un succes important și pentru că este al fondatorilor care au dezvoltat un produs, l-au dus la nivel internațional, iar acum au realizat un exit
Volksbank – preluată de Banca Transilvania, RBS – portofolii de retail și corporate preluate de UniCredit Bank, Millennium – cumpărată de OTP Bank și Montepio – exit
Până la 21 de miliarde de dolari au fost soase din țară în ultimul an, spun specialiștii financiari, de o elită politică și comercială care se opune reformelor.
Forțele de elită Quds conduse de Soleimani sunt responsabile de 20 de ani de răspândirea influenței iraniene în străinătate, iar generalul, în vârstă de 62 de ani, a avut un succes
Asigurătorii de daune din SUA, care emit polițe auto și pentru locuințe, au acumulat 32,2 miliarde de dolari pierderi nete din subscriere în primele nouă luni ale anului 2023, cu 7,6
tinerilor, îmbătrânirea populației și lipsa investițiilor care ar putea menține oamenii activi în economie”, a spus pentru ZF Sorina Faier, managing partner al companiei de recrutare Elite
Zone urbane au fost create pentru a aduce în același spațiu universități de elită, centre de cercetare, corporații globale și start-up-uri, generând ecosisteme dense de inovare.