OMV Petrom, de exemplu, are o sensibilitate ridicată la prețul petrolului: fiecare dolar în plus la barilul Brent poate aduce aproximativ 15 milioane de euro în plus la nivel de EBIT
Salvamont Zărnești a fost înființat în urmă cu 56 de ani, când activitate a fost pornită inițial cu sportivi de performanță, Zărneștiul fiind o zonă din care au venit multe elite în
Acolo cred că este principalul punct nevralgic pentru că va fi nevoie de mai multe resurse, mai mulți oameni, mai mulți specialiști la nivel de elite, nivelul de vârf de educație
România; lideri locali din retail, distribuție, sănătate, logistică, industrie, agribusiness sau IT; companii antreprenoriale mature care vor capital pentru expansiune regională sau un exit
Dacă în perioada comunistă absolvirea liceului era populară în rândul majorității tinerilor cu vârstă școlară (s-a făcut trecerea de la perioada în care liceul era pentru elite), imediat